Salutari de pe un site cinefil!
Si multumiri lui Teo pentru gazduire.
Sunt Emil Calinescu, blogger. Adresa (virtuala) unde pot fi gasit(si injurat/criticat/laudat) este http://emilstudentulminune.wordpress.com.

Subiectul meu de astazi este legat de prima experienta la cinema. Nu cinematografica, pentru ca filme mai vazusem acasa, ci la cinema. Despre ea am mai scris, pe scurt, intr-o leapsa (http://emilstudentulminune.wordpress.com/2012/02/23/o-noua-leapsa-prima-data/).
Iar aceasta prima experienta este marcata de cateva mari paradoxuri.

Primul dintre ele este legat de locatie : desi eram din Bucuresti, prima oara la cinema am fost la … Voineasa. Da, am tot mers in acea statiune multi ani la rand. Cu tot familionul. In acea data fusesem fara tata, doar cu bunicul (parca si bunica), cu mama si cu fratele. Iar la film am intrat doar cu bunicul si cu frati-miu.

Da, asta e al II-lea paradox : am fost la film cu al mai putin cinefil din toata familia. Bunica-miu nu se uita la filme, nu i-au placut niciodata. Iar cele americane nici atat. Daca s-ar putea, s-ar uita toata ziua la dezbateri politice. Din cand in cand mai da pe cate un discovery, animal planet ceva. Sa nu auda de filme si de muzica (mai ales de muzica, de oricare ar fi ea).

Al III-lea paradox e legat de faptul ca eram in clasa I.Adica abia o terminasem. Si abia stiam sa citesc. Daca m-ar fi pus cineva sa citesc ceva, n-as fi facut-o. Dar la film, uimitor, m-am descurcat. Ma rog, cu ceva ajutor de la bunica-miu. Dar nu foarte mult. Chiar si el era uimit la final de cat de bine stiu sa citesc.

O alta chestie care unii o vor considera paradoxala este faptul ca inca mai tin minte filmul. Este vorba de Disparitia, din 1993 (The Vanishing). Stiu, eu fusesem la cinema prin 1994, dar deh, la Voineasa filmele ajung cu intarziere.

 Iar partea misto a fost marea noastra mirare(si a lu frati-miu) legata de absenta televizorului. Da, noi credeam ca urmeaza sa vedem un televizor imens la care va rula filmul. Si cand colo in fata noastra era doar o panza. « Pai ce se vede prin panza asta ? » Pana la urma ne-am lamurit ca expresia « marile ecrane » are cu totul alta insemnatate.

Si da, d-atunci inainte am tot mers la cinema. Iar prin capitala tot cu « ne-cinefilul » de bunica-miu mergeam. El de multe ori adormea prin sala (chiar radea, zicea ca se mai duce cu noi sa traga o repriza de somn), dar noi eram chiar interesati de film. Nu stiu cat era p-atunci biletul, dar cica nu era scump. Ma rog, nu erau mall-uri, erau cinematografe d-astea mici si comuniste.

Iar ultima chestie pe care o zic (daca fac articol prea lung se ia Teo de mine) este legata de unele cinematografe, unde de multe ori nu rulau filme. Asta se intampla fie la Slatina (Cinema Alutus, acum am vazut ca l-au refacut, are si 3d parca), fie in Bucuresti la alde Munca ori Aurora. La un moment dat parca am platit un bilet in plus ca sa ruleze filmul (nu mai stiu daca l-am dat cuiva de pe strada sau pur si simplu l-am platit).

Oricum era distractiv sa stam acolo si sa asteptam sa vina lumea-n sala. Acum, cu mintea si cu situatia de acum, mi se pare ciudat. Si asta si pentru ca am fost si la Patria si la Scala de cateva ori cand eram singuri in sala(ori eu cu un amic, ori eu cu alti 2 amici, dar na, 2 -3, maxim 4 persoane ; si tot s-a rulat filmul). Ma rog, atunci erau alte reguli.

Salutari BLOGOSFERICE si CINEFILE tuturor cititorilor Cinemagazin!